Vizitatori online

Invisible

joi, 12 august 2010

Ce putem consuma 100 % sanatos, pentru a slabi











In loc de retete...
Nu sunt nutritionist si nu imi pot da cu parerea intr-un domeniu pentru care nu am o pregatire de specialitate (desi am din ce in ce mai mult respect pentru dr. nutritionisti, de care avem cu totii nevoie, in fond), asa ca in loc de diete sau sfaturi pretioase, am sa va povestesc experienta mea personala, care poate fi relevanta pentru cei interesati.
Cu ceva timp in urma (adica inainte de varsta de 30 de ani), cand nu aveam probleme cu greutatea (eram chiar prea slaba) si nici nu imi inchipuiam macar ca intr-o zi voi avea, ignoram orice informatie ce tinea de adoptarea unui stil de viata sanatos. Pana intr-o zi cand, mai exact in urma cu doi ani, în fotografiile de la Paste, am iesit cu o burtica de toata frumusetea, asa cum arătam în perioada în care am fost însarcinată. Si cum nu realizasem cum arat pana în acel moment, am suferit un soc. Deci pana si eu ma puteam ingrasa... Mi-am adus aminte ca in iarna anterioara, cand ma intorceam de la serviciu, infometata si infrigurata, mâncam de cele mai multe ori fără să ţin cont de nimic, avand deseori senzatia ca nu ma mai pot ridica de la masa (este adevarat si faptul ca sotul meu gatea foarte bine, in special mancaruri mai grase, sosuri si prajeli, din care nu lipseau, invariabil, cartofii prajiti, desigur). S-a ingrosat gluma cand am observat ca si hainele de birou nu imi mai veneau ca inainte, iar fermoarul de la pantaloni il strangeam cu greu. Si pentru ca aceasta imagine a mea nu coresponda cu ce aveam eu in minte, am trecut la actiune. Am citit informatiile accesibile pe net, am rasfoit reviste, am intrebat in stanga si in dreapta. Am aflat de dieta disociata, insa eu, anemica fiind, nu imi inchipuiam cum ar fi sa traiesc o zi intreaga doar cu mere (sau trei zile, in dietele mai drastice) sau cu cartofi, asa cum indica dieta. Am aflat apoi de dieta pe baza de carnuri, care se pare ca este eficienta, insa eu, de asemenea, nu am putut-o adopta, pentru simplu motiv ca nu suport mezelurile (avem o fabrica de mezeluri in oras si am aflat din surse interne cam cum se prelucreaza aceste produse; credeti-ma, sunt adevarate povesti de groaza !!!!) iar carne gatita consum doar ocazional. Cred ca mi s-ar intoarce intr-un final stomacul pe dos daca as fi obligata sa mananc carne non-stop, adica de vreo cinci ori pe zi, fara a atinge alte produse, pentru saptamani intregi. Deci orice varianta mi se părea extremă!
Din păcate, înca din copilarie, poate din cauza resurselor materiale limitate sau a lipsei de educatie nutritiva, nu am facut un obicei din a consuma fructe si legume. De lactate, nici nu mai vorbesc! De cand m-a întarcat măicuţa nu am mai băut, benevol, lapte. Si nici o fire sportiva nu sunt. Toate relele deci, direct in capul meu, si mai ales... în corpul meu!
În plus, trebuie să spun că, înca de mica, am suferit de constipatie cronica, asa cum ştiu sigur ca suferă majoritatea femeilor în prezent. Odata cu bruma de întelepciune acumulata cu vârsta, am constatat ca acest disconfort (constipatia), care provoaca de la neplaceri fizice (hemoroizi, fisuri anale, îmbalonare, dureri abdominale, acnee, etc.) pana la cele mentale (oboseala cronica, stress, stare de insatisfactie personala, stima de sine diminuata) are directa legatura cu acumularea de kilograme in exces. Si explicatia este logica (cel putin pentru mine): rezidurile alimentare pe care le stocam zile intregi in colon (in loc sa le evacuam zilnic, cum ar fi normal) nu fac decat sa pastreze in organism substantele nutritive ingerate (care, sa recunoastem, sunt pline de grasimi, E-uri, zahar, etc., adica ce este mai rau!) iar acestea sunt absorbite in continuu de organism si stocate de acesta sub forma de grasime, in conditiile in care nu facem miscare pentru a consuma acest surplus de valoare calorica (dată de alimentele bogate in calorii). De aceea, sportivii de performanta sau chiar persoanele care merg la sala pentru a face masă musculara, trebuie sa manance aproape in continuu, in special proteine, pentru ca aceste alimente sa se depuna in organism (directionat in acest caz in muschi, prin exercitiile specifice), stiut fiind faptul ca nu prin infometare si exercitii extenuante slabim (putem doar sa ...murim, fara exagerare!) ci prin consumul de nutrienti de caliatate (controlat prin exercitii fizice, miscare) si o dieta bazata pe proteine si fibre (legume/fructe/cereale), care sunt preparate in special prin fierbere.
Suferind de constipatie si luand cateva kilograme in greutate, am cautat desigur solutii rapide, pentru a slabi miraculos, dacă se putea. Si ulterior am aflat ca: nu se putea! Am cumparat pachetul Colonix (cam scump, dealtfel), care, printr-o publicitate semi-agresiva, garanta remedierea disconfortului intestinal si detoxifierea colonului, fapt ce ar fi rezolvat problemele de sanatate de acest gen. Am folosit cam 2 saptamani produsul (o pudra de cereale si niste capsule) si am avut intr-adevar scaune dese (ceea ce garanta curatarea colonului) dupa care am renuntat, cand am realizat ca eliminam fix ceea ce ingeram din pachet. Am abandonat ideea si, drept dovada ca am avut dreptate, a fost faptul ca aproape imediat, constipatia cronica s-a reinstalat. Am realizat ca trebuie sa incerc o noua abordare, si am incercat sa imi schimb stilul de viata si, ce-i mai important, de alimentatie.
Masurile extreme care trebuiau luate:
- prajelile si painea trebuiau inlocuite de fructe si legume sau cu carne fiarta/gatita fara grasimi la cuptor;
- consumul a cel putin o masa de cereale pe zi, care aflasem ca face minuni;
- cresterea consumului de apa plata si renuntarea la dulciuri, macar o perioada (aceasta masura a fost cea mai dureroasa, caci ador dulciurile!)
- asigurarea de cel putin 10 minute de miscare zilnic (eu, cat de des pot, renunt la confortul oferit de automobil, si merg pe jos la serviciu, acesta fiind singurul sacrificiu de care sunt in stare).
Zis si facut! Am incercat sa aplic aceste masuri in viata mea de zi cu zi, si sincer va spun, atata timp cat am respectat intocmai acesti pasi, am reusit sa slabesc pana la greutatea dorita. Mai concret: am cautat cereale (aveti grija: sunt utile doar cerealele integrale - adica efectiv fulgi din urmatoarele cereale integrale: de grau, de ovaz, secara, porumb, seminte de in, de floarea-soarelui, etc., si nu cerealele expandate sau tratate termic, adica trase in diverse sosuri dulci, care, chiar daca sunt cereale, au totusi o valoare calorica ridicata). Am gasit cerealele GRANOLA MUSLI, care imi par a fi cele mai potrivite pentru scopul meu (mai ales cele cu fructe uscate, cum ar fi: cipsuri de banane, mere, caise, pere, curmale, smochine, piersici, prune, stafide, alune, etc.) si le-am consumat in combinatie cu lactatele, împacand astfel si capra si varza (îmi iau şi porţia de lactate astfel). Aceste cereale sunt ambalate in pungi de cate 1 kg de cereale, cel putin in trei variante, si sunt cele mai naturale pe care le-am putut găsi. Sunt foarte gustoase cu lapte sau iaurt (le lăsăm în prealabil la înmuiat, 1-2 ore).
Am aflat apoi de la mama (idee importată din Italia) ca un fruct consumat dimineata, pe stomacul gol, urmat de consumul unui pahar cu apa, face minuni pentru digestie. Am incercat asta (mi-a fost greu la inceput, ca eu nu serveam micul dejun, nu consumam fructe, mai ales pe stomacul gol), dar mi-am impus sa fiu perseverenta, si rezultatele s-au vazut. Intr-adevar, atata vreme cat am consumat fructul cu pricina (poate fi o portocala, piersica, pruna, strugure, etc. dar mai ales mar, care este de departe cel mai potrivit, datorita celulozei pe care o contine, celuloza care impinge continutul din colon, grabind evacuarea rezidurilor).
Painea am exclus-o total din alimentatie (in mod exceptional mai gust, un pic de tot) preferand salatele din cruditati atunci cand servesc alimente mai grase (mancaruri gatite, care cer paine; de exemplu: friptura, cartofi la cuptor, etc.).
Nu consum legume decat in salatele aproape zilnice (rosii, ardei, castraveti, ceapa, etc.) iar fructele le mananc ori de cate ori am ocazia (fortat, recunosc), in special inaintea meselor sau intre acestea. Nu preferati sucul natural rezultat din stoarcerea fructelor, intrucat pierdeti pulpa acestora, fibrele, care sunt principalul motor pentru o digestie mai buna.
Apa consum fortat, desigur, stand cu sticla langa mine si umplandu-mi mereu paharul. In timp ce lucrez, beau si apa (care poate fi si cu lamaie, combinatia fiind fericită!) sau ceai, ajungand sa o fac automat, aproape mecanic. Din fericire, de cativa ani incoace, am inceput sa consum zilnic ceaiuri diverse, datorita faptului ca am avut ceva calculi la rinichi iar vezica mea urinara a ramas cu o sensibilitate crescuta in urma eliminarii acestor calculi. Adica am o predispozitie crescuta in a face infectie urinara. Din acest motiv, trebie sa am grija sa imi "spal" vezica, consumand in mod constant ceai. Este extrem de important sa renuntati total la sucurile carbogazoase, care ingrasa la fel de mult ca si dulciurile, fiind de fapt, niste dulciuri lichide!
In ceea ce priveste consumul de dulciuri, nu am reusit sa renunt total la aceste, dar le-am redus. Ocazional gust din ce gasesc bun (o bomboana, o prajitura, o felie de tort - dar atat!), insa nu fac excese. Am la birou o ciocolata amaruie (cu 75%-80% masa de cacao) si cand simt nevoia, mai iau cate o bucatica. Este dulce si deci imi satisface nevoia de dulce, dar este amaruie si nu imi trebuie mai mult de o patratica.
Pe scurt, programul meu de slabit/o zi de dieta, arata cam asa:
- Ma scol dimineata si mananc un mar (sau alt fruct) si incerc sa beau o cana de apa.
- Plec la serviciu mergand pe jos (cam 1-2 km).
- Beau o cafea medie, cu doua pastile de zaharina, dupa care 1 cana de ceai (musetel, fructe de padure, etc.) sau 1 pahar apa plata.
- La ora 10,00 consum un mar (eu le prefer pe cele verzi), apoi ceai sau apa.
- La pranz consum 200 g iaurt simplu (dintr-un pahar de 400 g) cu o mana de cereale integrale, pe care le-am pus de dimineata la înmuiat. Ulterior acestei mese, desigur, ceai sau apa.
- La ora 14,00 mai mananc un mar, sau nu, depinde daca imi este foame (intre timp: ceai sau apa).
- La ora 15,00-15,30 consum restul de iaurt cu cereale care a mai ramas din paharul de 400 g. Desigur: iar ceai sau apa!
- Merg acasa, preferabil pe jos.
- La ora 17,00-18,00 mananc o masa normala (două feluri de mancare), fara paine insa si doar cu salata.
- Dupa aceasta ultima masa, seara nu mai mananc consistent, ci doar un fruct, si desigur: apa sau ceai. A doua zi o iau de la capat. O tin tot asa pana ce slabesc cat imi doresc. Veti observa ca nu slabiti imediat, ci dupa 1-2 saptamani, cand metabolismul organismului dvs. va fi accelerat si corpul, in lipsa unor alimente grase, pe fondul miscarii zilnice, va fi nevoit sa topeasca din depozitele de grasime. Cu mine a functionat aceasta dieta si sper ca va merge si cu dvs. Partea proasta este ca s-ar putea sa va saturati de iaurt/lapte cu cereale sau de fructe. Eu asa am patit! In acest caz, va sfatuiesc sa luati o pauza de la dieta dar sa nu reveniti iar la consumul de fast-food, grasimi, prajeli sau sucuri cu acid/dulciuri, care nu vor face decat sa redepuna la loc toate depozitele de garasime pierdute. Evitati excesele, consumand salate (de legume diverse sau de fructe) si carne doar fiarta sau fripta, fara paine, desigur. Totodata, nu diminuati consumul de apa!
Probabil o sa spuneti ca am innebunit cu ceaiul sau apa. Din experienta va spun ceva (deloc nou): apa este vitala pentru organism si procesele care se intampla in interiorul acestuia! Lichidele (apa, ceaiul) dilueaza rezidurile din colon si le grabeste evacuarea.
Aceata a fost experienta mea, de femeie ignoranta, dar de care eu totusi va recomand sa tineti cont, pentru ca sunt în final simple sfaturi de bun simt alimentar. Ideea pe care trebuie sa o retineti este urmatoarea: încercaţi să combinaţi în alimentaţie cerealele integrale cu fructele şi legumele, pe care să le completaţi în mod fericit cu apa plată.
Trebuie să avem măsura în toate si deci si în alimentaţie, si să evitam excesele.
Sunteti puternice, stiu ca puteti orice!

Mai jos va redau sfaturile unor specialisti in nutritie, pe care le-am gasit pe http://best-diet-food.blogspot.com.
Pierderea în greutate
O dietă fără zahăr:
Dacă sunteţi atenti şi veti reduce aportul zilnic de zahăr, veţi avea în curând posibilitatea de a observa o pierdere in greutate. Cu o dieta fara zahar au grija de organismele lor până si celebrităţi, ca Sharon Stone si Tori Spelling. Dietă fără zahăr a fost descoperita de Leighton Steward, autor al cartii "Ia Zahar". În componenţa sa, dieta se bazează pe teoria care spune că prea mult zahăr conduce la o creştere a nivelului de insulină şi, prin urmare, pentru a creşte nivelul de zahăr în sânge, aceasta conduce deseori la acumularea de kilograme. Într-o dieta pe baza de nutriţie echilibrată, accentul se pune în principal pe consumul de fructe, legume şi cereale - toate aceste alimente fiind surse bogate de fibre, care favorizeaza digestia.
Fără calorii numărate!
O dieta nu înseamnă interzicere, nu trebuie să limiteze consumul de hidraţi de carbon şi nu se bazează pe numărare de calorii. Potrivit Steward, dieta fără zahăr este dreptul individului de a învăţa cum să aleagă alimentele şi modul în care, poate evita pe cele cu conţinut ridicat de zahăr. Din meniul zilnic este în plus ciocolata, biscuiţi şi prăjiturile şi ar trebui să fie eliminate toate produsele alimentare care le compun, cum ar fi zaharul, mierea, berea, pastele făinoase şi cartofii.
Ce să mănânc atunci?
Mananca carne de vită, pui, curcan şi peşte. Aportul de proteine este important, şi nu trebuie să uităm, de asemenea, de legume, fructe, cereale şi produse lactate.
Lista alimentelor interzise:
Pe lista de produse alimentare interzise clasificate de Steward, avem: făină de porumb alb, cartofi, zahăr şi alimente care conţin zahăr, preparete fast-food şi alimente semi-preparate, băuturi carbogazoase, siropuri, miere, ananas, banane coapte, stafide, bere, etc....
Câteva reguli de urmat:
În plus faţă de alimente interzise, este bine să urmati câteva reguli simple, cum ar fi: consumarea sucului de fructe înainte şi nu în timpul mesei. Sarirea peste mese nu este recomandată, dar nu trebuie să uităm de activitate fizică. Dieta stricta Centrală prevede, de asemenea, componenţa unor mese fixe. Fiecare masa ar trebui să constea din fibre de 40 la sută, 30 la sută proteine şi aproximativ 30 la sută grăsimi nesaturate. Nu uitaţi să calciu
Dacă urmati o dieta stricta, nu uitaţi sa consumati şi suplimentele alimentare de calciu, deoarece produsele alimentare în dietă nu conţin cantităţi suficiente.

Pentru pierderea in greutate, sa ne bucuram de cereale!
Cercetarile privind obiceiurile alimentare sugerează faptul că, daca consumam o porţie de fulgi de cereale în fiecare zi, greutatea noastra va fi putin afectata. Cereale conţin o cantitate mare de fier, zinc, acid folic, dar conţine o cantitate mică de sare şi grăsimi. Cercetarile recente au demonstrat că, consumul a două mese de fulgi de cereale pe zi, sunt cheia pentru a pierde în greutate, în special în cazul oamenilor obezi. In sase saptamani, cei care au consumat la micul dejun şi cină cereale, au pierdut aproximativ două kilograme. Persoanele care au mâncat diferite tipuri de fulgi de cereale (combinate), au pierdut mai multe kilograme decât persoanele care au consumat doar un singur tip.
Oamenii de stiinta sunt mulţumiţi de rezultatele cercetării, pentru că ei cred că sunt un pas mai aproape de răspuns, de faptul că alimentele au un impact decisiv în lupta pentru a reduce kilogramele în exces, şi ce rol important are micul dejun în controlul greutăţii.

Va doresc multa sanatate si silueta pe care o visati! Dupa dieta, vă veţi putea bucura de silueta mult-dorită, la fel ca frumoasa domnişoara din poza alaturată, care nici nu viseaza că într-o zi va avea şi ea probleme de greutate.

2 comentarii:

  1. mi se pare super ok!fata de alte diete.eu am 57 de kg si 1.55.am 19 ani si imi doresc sa mai slabesc macar 3 kg.multumesc mult!

    RăspundețiȘtergere
  2. Cu placere si oricand! Cand impartasesc ceva cu ceilalti si vad ca ajuta chiar si o singura persoana, pentru mine este suficient. Mult succes!!

    RăspundețiȘtergere