Vizitatori online

Invisible

miercuri, 18 august 2010

Salata de boeuf speciala

Aceasta salata am numit-o "speciala" pentru că, pe lângă faptul că este deosebit de gustoasă, reprezintă gustul sărbătorilor copilăriei mele, ea fiind nelipsită de pe masa sărbătorilor de iarnă (si nu numai), atât în trecut cât şi în prezent. Reţeta este tradiţie de familie şi cuprinde următoarele ingrediente:
1. Legume: 4-5 cartofi, 2-3 morcovi mai mari, 1 păstârnac, 1 borcan mazăre.
2. 1/2 kg. carne de pui (de preferat, 1 bucată piept de pui)
3. Murături: 3/4 borcan (de 800 g) castraveţi muraţi şi 3/4 borcan de 800 g gogoşari în oţet (restul de murături, adică câteva bucăţi de castravete şi gogoşar, îi păstrăm pentru decor)
4. Maioneză din: 1/2 l ulei, 2 gălbenuşuri de ou (1 crud şi unul fiert), 1 linguriţă mustar, sare, câteva linguri de apă şi 1-2 linguriţe suc de lămâie.

Procedăm astfel:
- Carnea o fierbem şi o tocăm mărunt, cubuleţe.
- Legumele proaspete le curăţăm, le spălăm şi le fierbem. După ce s-au fiert (le încercăm cu o furculiţă, care trebuie să pătrundă uşor în legume) le lăsăm la răcit iar apoi le tocăm cubuleţe mici.
- Murăturile le tocăm tot cuburi mici şi le lăsăm la scurs într-o strecurătoare/sită sau le stoarcem în mâini bine. Este foarte important ca gogoşarii şi castraveciorii să nu fie suculenţi deoarece la asamblarea salatei, lichidul conţinut de acestea se va scurge şi va tăia maioneza, stricând preparatul.
- Mazărea o scurgem de apă şi o clătim.
- Facem maioneza amestecând cu mixerul: gălbenuşurile, muştarul, 1 linguriţă sare, 1 lingură apă, sare. Adăugăm treptat uleiul, mixând la putere maximă. Dacă ni se pare că se taie maioneza (că este prea moale, uleioasă) adăugăm câteva picături de apă sau suc de lămâie. Veţi observa că se albeşte şi capătă imediat o consistenţă cremoasă, precum smântâna. Aşa şi trebuie să arate în final maioneza, şi în niciun caz uleioasă sau moale, inconsistentă.
- În final amestecăm totul, având grijă să oprim 2-3 linguri de maioneză pentru a acoperi salata.
Amestecăm într-un vas toate ingredientele, adăugând 1 lingură de muştar, sare şi piper după gust.
Acoperim salata cu un strat subţire de maioneză şi o ornăm după preferinţă.

Este foarte gustoasă! A fost un adevărat succes!





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu