Vizitatori online

Invisible

luni, 29 noiembrie 2010

Supă de legume cu paste



Iată o supiţă absolut delicioasă şi la îndemâna (-rea.. ) oricui, fiind extrem de simplu de pregătit. Dacă nu mi-ar fi teamă să nu se rămească cu cuţitul, şi pe fiică-mea de 7 ani aş lăsa-o să o facă.
Avem nevoie de:
1. Legume: 1-2 cepe, 1-2 morcovi (adică cam cât vă place şi vă lasă inima, eu preferând supa mai consistentă), 1 ardei, 1 păstârnac, 1 dovlecel, 1/2 ţelină mică, 150-200 g mazăre congelată sau conservată, 150-200 g ciuperci.
2. 250-300 ml suc de roşii sau 2 linguri de pastă de tomate diluată într-o cană de apă.
3. 250-300 g paste (melcişori sau scoici, de preferinţă)
4. 1-2 linguriţe boia de ardei dulce, sare şi piper.
5. 2 linguriţe de mălai
6. 1 cub de concentrat de supă sau 1 lingură Vegeta.


Procedăm astfel:
- punem la fiert o oală cu 4 l apă;
- curăţăm şi tocăm legumele rădăcinoase, iar când apa a dat în clocot, le adăugăm în apa clocotită;


- după ce au fiert pe jumătate rădăcinoasele (morcovul, păstârnacul şi ţelina), adăugăm ardeiul tăiat feliuţe, mazărea, ciupercile şi dovlecelul;


- adăugăm apoi sucul de roşii şi boiaua de ardei;


- după ce a dat în clocot supa, adăugăm şi pastele, amestecând bine;
- din 2 linguriţe de mălai şi puţină apă, formăm o pastă, pe care o adăugăm la supă;


- potrivim de sare, adăugăm şi puţin piper şi mai fierbem 2-3 min. supa, după care stingem focul.


Servim supa de legume fierbinte, cu pătrunjel proaspăt şi smântână (opţional, dacă nu mâncăm de post). Este absolut delicioasă şi foarte uşoară. Vă recomand să o încercaţi şi nu veţi regreta! Poftă bună!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu