Vizitatori online

Invisible

duminică, 10 iulie 2011

Risotto italiano


Vă propun o reţetă inedită pentru noi românii obişnuiţi, dar deosebit de gustoasă şi săţioasă. De curând mama s-a întors din Italia şi a adus cu ea o mulţime de reţete specifice acestei ţări, pe care le voi încerca cu siguranţă, ştiut fiind că italienii gătesc foarte sănătos, motiv pentru care au şi o speranţă de viaţă mult mai optimistă decat noi, românii. E adevărat că reţeta a fost făcută cu produse italieneşti, însă se pot găsi ingrediente corespondente şi pe piaţa românească.
Avem nevoier de:
1. 1 cană orez cu bobul rotund
2. 3-4 căni de supă de legume
3. 1 pahar de vin alb (200 ml)
4. 1-2 cepe
5. 1 cub de unt
6. 1 vârf de cuţit de şofran sau 1 plic şofran în amestec cu ciuperci deshidratate (din Italia), deşi ciupercile nu sunt obligatorii, ci doar opţionale
7. 100-150 g parmezan.
Procedam astfel:

- pregătim supa de legume folosind 1-2 cuburi concentrat de legume şi 3-4 căni de apă (punem la fiert apa şi dizolvăm cuburile);


- călim ceapa în două linguri ulei de măsline, iar când ceapa s-a călit foarte puţin (să nu fie rumenită), adăugăm orezul spălat şi paharul de vin. Amestecăm compoziţia până ce alcoolul se evaporă iar orezul începe să se prindă de cratiţă, după care adăugăm treptat supa de legume şi amestecăm continuu;

- când s-a încorporat întreaga cantitate de supă, adăugăm şofranul (împreună cu ciupercile deshidratate) şi un praf de sare, amestecând şi lăsând orezul să fiarbă la foc mare (pentru că trebuie să iasă al-dente, adică puţin mai tare decât pilaful nostru obişnuit);



- când orezul este aproape fiert, adăugăm cubul de unt şi parmezanul răzuit, amestecând bine totul;


- mai lăsăm la fiert orezul preţ de 2-3 minute, după care stingem focul.



Acest risotto se serveşte fierbinte, cu parmezan presărat pe deasupra şi un pahar de vin alb. Îl servim ca atare sau ca garnitură la diverse preparate cu carne de pui sau peşte. Daca veţi încerca reţeta, veţi constata că acest orez este foarte consistent şi are un gust deosebit faţă de tot ceea ce aţi încercat până acum în materie de preparat cu sau din orez. Pofta buna!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu