“Să-ţi spun ce este dragostea adevărată. E credinţă oarbă, umilinţă fără preget, supunere desăvârşită, încredere şi dăruire împotriva ta însuţi, împotriva lumii întregi. Dragostea înseamnă să îţi dai inima şi sufletul întreg celui care ţi le va zdrobi.”
Charles Dickens (Marile speranţe)
Se poate lauda cineva cu performanţa de a nu fi căzut niciodată în capcana iubirii, de a nu-şi fi pierdut total uzul raţiunii şi de a fi pârjolit în senzaţii pe care nu şi le putea explica şi mai ales nu şi le putea controla cu niciun chip? Nu cred să existe o astfel de fiinţă, deşi nu ne place să recunoaştem, cu toţii am trecut de-a lungul vieţii, cel puţin odată, printr-o astfel de experienţă! Cei care se maturizează mai greu din punct de vedere emoţional, trec chiar de mai multe ori. Alţii, trăiesc o perpetuă astfel de teroare, de groază amestecată cu fericire ...
Personal, da, consider că dragostea este motorul în toate, dar cred că nu trebuie să uităm şi că există foarte multe tipuri de dragoste şi diverse feluri de a iubi, şi ca atare, nu trebuie să ne limităm doar la dragostea pasională, pur carnală!
Despre dragoste au scris mulţi mari maeştri torturaţi sau exaltaţi de dor nebun, scriitori, poeţi şi filozofi, care au încredinţat hârtiei rândurile ce-au rămas din ei după ce au gustat dragostea. Mai jos vă redau pasaje din scrierile despre dragoste (şi nu numai) ale unor minunate femei, care m-au impresionat în mod deosebit prin frumuseţea exprimării!
Aşadar... despre dragoste!
"Nu-i aşa că indiferenţa mea ţi-a rupt inima, inimă plină de mine, dar îl iau pe Dumnezeu ca martor că nu era o indiferenţă reală; această răceală simulată nu era decât o contrabalansare la dragostea ta imensă pe care o afişai fără încetare; privirea ta, vorba ta, în sfârşit, toată persoana ta în prezenţa mea nu era decât dragoste, tu erai atât de puţin stăpân pe tine însuţi, încât chiar şi persoana cea mai proastă ştia că eşti îndrăgostit de mine; deci nu trebuia ca eu să dau o dezminţire şi să ascund faţă de ochii scrutători reciprocitatea unei iubiri atât de mari?"
... cu Cella Serghi
Dorinta „Vreau sa ma iubeasca si stiu ca asta nu se poate acum decat daca il fac sa confunde dorinta cu iubirea. Si ce umilita ma simt!“
Otrava „Dar un barbat abil se ascundea sub aceasta infatisare modesta, un barbat care a stiut sa faca din prezenta lui o otrava placuta, pe care mi-o dadea si mi-o refuza capricios, ca s-o doresc din ce in ce mai mult.“
Suferinta „Suferinta mea de acum e viata mea...fara dragostea mea pentru tine, nu ma mai inchipui in viata decit in stare de dementa, poate... Sa traiesc fara sa te iubesc ar fi pentru mine ca si cind nu as mai simti caldura soarelui, racoarea ploii si totusi as trai...“
Teama “Erau lucruri pe care nu le intelegeam. Le-am inteles mai tirziu, ajungind sa gindesc ca oamenii sint condamnati sa lupte cu viata cum s-ar lupta cu o fiara. Mi-am dorit sa nu mi se intimple si mie la fel. De asta ma indepartez de tine cind nu te astepti. Mi-e teama ca dragostea va muri in lupta cu banii, cu cuvintele, cu toate ale vietii.“
Vindecare „Te vindeci vreodata de o mare iubire? O iubire noua vine peste cea care mocneste sub propria ei cenusa si refuza sa moara de tot si nu te lasa sa mori de tot?“
Ileana Vulpescu în Arta conversaţiei
· Dragostea trece, si apoi? Apoi iti ramane amintirea a ceva dogoritor, ca si cand ai fi pus mana pe un fier inrosit care ti-a lasat un semn adanc.
· Dragostea trece, si apoi? Apoi iti ramane amintirea a ceva dogoritor, ca si cand ai fi pus mana pe un fier inrosit care ti-a lasat un semn adanc.
· Fericirea nu ţi-o poate da cineva, cineva ţi-o poate doar lua.
· Depinde ce te desparte de omul cu care vrei să te împaci. Faptul că partenerul tău, la un moment dat, ţi-a preferat pe altcineva nu este un motiv să te oprească să te împaci. Aici nu ai de înfrânt decât un orgoliu de natură mai mult socială. Dacă însă omului cu care vrei să te-mpaci îi găseşti uman nişte defecte pe care nu i le poţi tolera, e mai bine să nu mai încerci să peticeşti oala.
Amorul şi gripa se tratează cu patul.
Când te simţi lovit, apăsat de viaţă, trebuie mai ales atunci să-ţi îndrepţi ochii spre zona solară a speciei: să asculţi muzică, să reciteşti o poezie, să te uiţi la un tablou. Dintr-o dată, simţi cum, de la nivelul râmei, fiinţa ta se ridică pe verticala piscului.
· Depinde ce te desparte de omul cu care vrei să te împaci. Faptul că partenerul tău, la un moment dat, ţi-a preferat pe altcineva nu este un motiv să te oprească să te împaci. Aici nu ai de înfrânt decât un orgoliu de natură mai mult socială. Dacă însă omului cu care vrei să te-mpaci îi găseşti uman nişte defecte pe care nu i le poţi tolera, e mai bine să nu mai încerci să peticeşti oala.
Amorul şi gripa se tratează cu patul.
Când te simţi lovit, apăsat de viaţă, trebuie mai ales atunci să-ţi îndrepţi ochii spre zona solară a speciei: să asculţi muzică, să reciteşti o poezie, să te uiţi la un tablou. Dintr-o dată, simţi cum, de la nivelul râmei, fiinţa ta se ridică pe verticala piscului.
· O vreme, cât o să vă iubiţi, tu ai să uiţi că el a fost strungar şi el are să uite că tu eşti intelectuală. Pe orizontală, se uită multe lucruri. Dar oamenii mai stau şi vertical. Şi n-are să treacă multa vreme, şi-n timp ce el are să uite probabil mai departe că tu eşti intelectuală, tu ai să-ţi aduci aminte tot mai des că el nu este intelectual.
· Oricâtă pasiune ar exista între un bărbat şi o femeie, judecata îşi situează la un moment dat partenerul numai pe verticală. Acest moment nu poate fi evitat. Nici pasiunea cea mai mare nu absolvă pe nimeni de această poziţie esenţial umană. Ceea ce îţi rămâne dintr-un om e ceea ce-l abstrage din animalitate: gândirea lui, cuvintele, gesturile. Orizontalitatea erotică este cel mai perisabil element al unei legături. Ai să vezi, într-o zi, că numai spiritualitatea rămâne dintr-o iubire.
· De pisici şi de băieţi trebuie să te desparţi la uşă.
· Blazat, pe lume, e numai cine nu mai dă nici două parale pe viaţă-n general şi pe a lui în special.
· Nu antrenaţi niciodată în viaţa dumneavoastră cauze pierdute.
· Ura şi focul trebuie înăbuşite din primul moment, altfel în urma lor rămâne cenuşă.
· În viaţă, repetabilă e numai durerea, numai ea are "ediţii" mereu adăugite şi-mbunătăţite.
· În viaţă trebuie să-ţi câştigi pâinea şi să ai nişte fiinţe pentru care să merite să trăieşti.
· Dacă vrei să păstrezi indiferent ce relaţie cu un om, trebuie să-l consideri ca pe o rudă apropiată şi să-i ierţi, să-i tot ierţi, cum le ierţi copiilor, părinţilor, fraţilor tăi. Dacă ai orgolii, nici o relaţie nu e posibilă.
· Ura e o boală, o stare sufletească de care mori dacă n-o vindeci. Nu există ceva mai odios în lume decât să-mprăştii ură.
· Adevăratul intelectual este un om senin, nepărtinitor, tolerant, un om dispus să discute, să polemizeze urban, de la egal la egal, un om care se ţine strâns de principiile logicii şi ale adevărului şi care nu ţine să aibă dreptate în afara lor.
· O căsnicie adevărată, în care cei doi parteneri se simt indispensabili unul altuia şi de neînlocuit, o astfel de căsnicie este la fel de rară ca o operă de artă. În rest - mediocritate, minciună şi dacă nu minciună - tăcere, multă, posomorâtă, un permanent sentiment de eşec.
· Viaţa se compune din ţevi sparte, din robinete care curg, din tencuieli coşcovite, din plase pe care le cari de la piaţă, din rufe care le speli, din coate-n tramvaie, dar şi din Bach şi din Beethoven, din Shakespeare şi din Tolstoi, din Eminescu şi din Blaga, din Michelangelo şi din Ţuculescu. Totul e viaţă.
· Eu pot să număr pe degete prietenii pe care-i am, dar cu ei vorbesc ca şi cum aş vorbi cu mine. Iar cu lume, în general, ce rost are să stai de vorbă dacă nu spui ce gândeşti?
· O parte din om se conjugă cu verbul "a avea", cealaltă parte se conjugă cu verbul "a fi"; important este ca partea lui "a fi" să fie măcar egală cu cea a lui "avea". Cei pentru care "a fi" atârnă mai mult decât "a avea" sunt cei care trăiesc pentru a şti, pentru a afla, ceilalţi sunt robii obiectelor, robi strict ai materiei. Orizontul lor este mărginit de obiecte ca de-un parapet. Ei suferă de o incurabilă orbire spirituală.
· Când într-o căsnicie unul din soţi îşi găseşte pe cineva, cel/cea de acasă dintr-o dată se umple de toate defectele, ca de bube dulci. Totul este să ai răbdare şi lucrurile se reechilibrează: vezi că şi "zeul" mai are defecte, vezi că şi "vechitura" de acasă are calităţi şi, una peste alta, ajungi de multe ori la concluzia că "vechitura" e mai bună decât "prospătura".
· Cel mai minunat dar pe care ni l-a dat natura e gândirea. Păcat că acordăm atât de puţin timp acestei esenţe a fiinţei noastre. Când înţelegi viaţa, rosturile ei adânci, parcă te-ai afla pe o stâncă de o înălţime incomensurabilă, de unde priveşti nu cu superioritate, ci cu linişte, acea linişte-n care toate vanităţile s-au stins.
· Prietenia, dragostea şterg barierele de clasă.
· Cine nu găseşte cianura la vreme, să facă copii.
· Când o femeie iubeşte un bărbat simte nevoia să facă un copil cu el.
· În viaţa căsniciilor, vasele cârpite nu ţin, fiindcă în ele se găteşte.
· Orice om, aşa cum apare în viaţa altuia, tot aşa de bine poate să plece.
· E bine ca omul să ştie ce vrea în viaţă şi că e cu atât mai bine cu cât ştie mai devreme.
· Ea a fost dragostea limpede a vieţii mele, ca apa de izvor. Tu ai fost patima, păcatul meu. Păcatul faţă de ea şi faţă de tine.
· Cu oamenii cu care trebuie să mă supraveghez când vorbesc, mai bine nu mai vorbesc. Ne salutăm şi ne dăm informaţii meteorologice.
· E atâta rutină pe lume şi atât de puţin adevăr ... Dar pentru adevărul ăsta puţin şi rar, pentru acest miracol merită să trăieşti.
· Un om nu-şi poate planifica fericirea. El îşi poate concepe o existenţă echilibrată. Poate lupta şi trebuie să lupte pentru acest echilibru.
· O oază de linişte este cred cea mai înţeleaptă dorinţă a omului pentru viaţa lui. Cât de important este să trăieşti măcar în casa ta într-o atmosferă de armonie sufletească!
· Femeilor care n-au făcut altceva decât să îşi păstreze frumuseţea unui trup pe care n-au vrut să-l deformeze cu maternitatea le reproşez inutilitatea, vidul. Mi-e necaz de femeile care nu-şi preţuiesc singurul avantaj: cel de-a crea viaţa. Sunt atâtea femei singure care-ar fi bucuroase să aibă cu cine face un copil.
· Oricâtă pasiune ar exista între un bărbat şi o femeie, judecata îşi situează la un moment dat partenerul numai pe verticală. Acest moment nu poate fi evitat. Nici pasiunea cea mai mare nu absolvă pe nimeni de această poziţie esenţial umană. Ceea ce îţi rămâne dintr-un om e ceea ce-l abstrage din animalitate: gândirea lui, cuvintele, gesturile. Orizontalitatea erotică este cel mai perisabil element al unei legături. Ai să vezi, într-o zi, că numai spiritualitatea rămâne dintr-o iubire.
· De pisici şi de băieţi trebuie să te desparţi la uşă.
· Blazat, pe lume, e numai cine nu mai dă nici două parale pe viaţă-n general şi pe a lui în special.
· Nu antrenaţi niciodată în viaţa dumneavoastră cauze pierdute.
· Ura şi focul trebuie înăbuşite din primul moment, altfel în urma lor rămâne cenuşă.
· În viaţă, repetabilă e numai durerea, numai ea are "ediţii" mereu adăugite şi-mbunătăţite.
· În viaţă trebuie să-ţi câştigi pâinea şi să ai nişte fiinţe pentru care să merite să trăieşti.
· Dacă vrei să păstrezi indiferent ce relaţie cu un om, trebuie să-l consideri ca pe o rudă apropiată şi să-i ierţi, să-i tot ierţi, cum le ierţi copiilor, părinţilor, fraţilor tăi. Dacă ai orgolii, nici o relaţie nu e posibilă.
· Ura e o boală, o stare sufletească de care mori dacă n-o vindeci. Nu există ceva mai odios în lume decât să-mprăştii ură.
· Adevăratul intelectual este un om senin, nepărtinitor, tolerant, un om dispus să discute, să polemizeze urban, de la egal la egal, un om care se ţine strâns de principiile logicii şi ale adevărului şi care nu ţine să aibă dreptate în afara lor.
· O căsnicie adevărată, în care cei doi parteneri se simt indispensabili unul altuia şi de neînlocuit, o astfel de căsnicie este la fel de rară ca o operă de artă. În rest - mediocritate, minciună şi dacă nu minciună - tăcere, multă, posomorâtă, un permanent sentiment de eşec.
· Viaţa se compune din ţevi sparte, din robinete care curg, din tencuieli coşcovite, din plase pe care le cari de la piaţă, din rufe care le speli, din coate-n tramvaie, dar şi din Bach şi din Beethoven, din Shakespeare şi din Tolstoi, din Eminescu şi din Blaga, din Michelangelo şi din Ţuculescu. Totul e viaţă.
· Eu pot să număr pe degete prietenii pe care-i am, dar cu ei vorbesc ca şi cum aş vorbi cu mine. Iar cu lume, în general, ce rost are să stai de vorbă dacă nu spui ce gândeşti?
· O parte din om se conjugă cu verbul "a avea", cealaltă parte se conjugă cu verbul "a fi"; important este ca partea lui "a fi" să fie măcar egală cu cea a lui "avea". Cei pentru care "a fi" atârnă mai mult decât "a avea" sunt cei care trăiesc pentru a şti, pentru a afla, ceilalţi sunt robii obiectelor, robi strict ai materiei. Orizontul lor este mărginit de obiecte ca de-un parapet. Ei suferă de o incurabilă orbire spirituală.
· Când într-o căsnicie unul din soţi îşi găseşte pe cineva, cel/cea de acasă dintr-o dată se umple de toate defectele, ca de bube dulci. Totul este să ai răbdare şi lucrurile se reechilibrează: vezi că şi "zeul" mai are defecte, vezi că şi "vechitura" de acasă are calităţi şi, una peste alta, ajungi de multe ori la concluzia că "vechitura" e mai bună decât "prospătura".
· Cel mai minunat dar pe care ni l-a dat natura e gândirea. Păcat că acordăm atât de puţin timp acestei esenţe a fiinţei noastre. Când înţelegi viaţa, rosturile ei adânci, parcă te-ai afla pe o stâncă de o înălţime incomensurabilă, de unde priveşti nu cu superioritate, ci cu linişte, acea linişte-n care toate vanităţile s-au stins.
· Prietenia, dragostea şterg barierele de clasă.
· Cine nu găseşte cianura la vreme, să facă copii.
· Când o femeie iubeşte un bărbat simte nevoia să facă un copil cu el.
· În viaţa căsniciilor, vasele cârpite nu ţin, fiindcă în ele se găteşte.
· Orice om, aşa cum apare în viaţa altuia, tot aşa de bine poate să plece.
· E bine ca omul să ştie ce vrea în viaţă şi că e cu atât mai bine cu cât ştie mai devreme.
· Ea a fost dragostea limpede a vieţii mele, ca apa de izvor. Tu ai fost patima, păcatul meu. Păcatul faţă de ea şi faţă de tine.
· Cu oamenii cu care trebuie să mă supraveghez când vorbesc, mai bine nu mai vorbesc. Ne salutăm şi ne dăm informaţii meteorologice.
· E atâta rutină pe lume şi atât de puţin adevăr ... Dar pentru adevărul ăsta puţin şi rar, pentru acest miracol merită să trăieşti.
· Un om nu-şi poate planifica fericirea. El îşi poate concepe o existenţă echilibrată. Poate lupta şi trebuie să lupte pentru acest echilibru.
· O oază de linişte este cred cea mai înţeleaptă dorinţă a omului pentru viaţa lui. Cât de important este să trăieşti măcar în casa ta într-o atmosferă de armonie sufletească!
· Femeilor care n-au făcut altceva decât să îşi păstreze frumuseţea unui trup pe care n-au vrut să-l deformeze cu maternitatea le reproşez inutilitatea, vidul. Mi-e necaz de femeile care nu-şi preţuiesc singurul avantaj: cel de-a crea viaţa. Sunt atâtea femei singure care-ar fi bucuroase să aibă cu cine face un copil.
· Mă atrag oamenii complicaţi. Mă atrag major, nimicitor, doar oamenii care mă fac să visez, care maschează atât de bine implacabilele roţi dinţate ale imuabilelor legi care ne guvernează, atât de bine că mă fac să le uit existenţa. Cu cât sufletul tău intră mai profund în hăţişurile de clar-obscur ale altui suflet, cu-atât actul fizic al iubirii devine mai greu de-nfăptuit. Nu ţi-l mai poţi închipui. Deşi-l doreşti, nu ţi-l mai poţi închipui.- În viaţa asta, numai pe mine contez ca partener permanent al meu însămi. Şi nu vreau să-mi fie niciodată nici ruşine şi nici scârbă de mine însămi.
Eu nu pot opina în legătură cu acest subiect inepuizabil, dar aceste doamne au făcut-o în mod desăvârşit! Sper că va plăcut! Vă doresc o viaţă plină de dragoste!... de soţ/iubit, de copil, de părinţi, de căţel, de natură, etc. dar nu uitaţi de cea mai importantă: dragostea de bunul Dumnezeu, care este singura veşnică şi statornică, după cum mi-a arătat şi mie viaţa!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu