Infecţia urinara

Intotdeauna am fost friguroasa si am facut infectii urinare periodice, motiv pentru care ma interesez in mod constant de metode noi de combatere a acestei afectiuni cronice a vezicii urinare, care este extrem de neplacuta si dureroasa pentru noi, femeile. Eu pot sa spun ca am facut un obicei din a consuma zilnic ceai, de musetel, dar ... oricare, numai sa fie baut, pentru a spala vezica de bacterii, care sunt principalul motiv pentru care apare cistita sau infectia urinara.
Mai jos gasiti un articol foarte util, care sper sa va ajute, doamnelor!

Sistemul urinar îndeplineşte importanta funcţie de eliminare a reziduurilor prin urină. Filtrarea acestora este rea¬lizată în cei doi rinichi, de unde urina trece prin uretere, spre vezica urinară, unde se acumulează, pentru ca, apoi, să fie eliminată la exterior prin uretră.

La nivelul sistemului urinar, există eficiente mecanisme de apărare împotriva infecţiilor: începând cu simpla golire periodică a vezicii, care spală căile urinare, împiedicând stagnarea urinei şi multiplicarea germenilor, până la aciditatea urinei; existenţa de sfincteri care nu permit refluxul urinei înapoi, spre rinichi; prezenţa de imunoglobuline locale.

Totuşi, aceste mecanisme pot fi depăşite în anumite circumstanţe, rezultând infecţiile urinare, care pot fi înalte (foarte periculoase, interesând rinichiul) şi joase, afectând vezica urinară (cistita) sau uretra (uretrita), deseori existând forme asociate. Studii recente au arătat că, din cauze care ţin atât de gazda, cât şi de virulenţa germenului, uneori, microorganismele au o capacitate mai mare de a se ataşa de mucoasa urinară, expunând astfel la infecţii repetate.

Elucidarea acestui mecanism ar putea aduce progrese te¬rapeutice majore.

BACTERII, VIRUSURI
Cel mai frecvent, infecţiile sunt de natură bacteriană, produse de enterobacterii. Mult mai rar sunt implicate virusurile (de exemplu, adenovirusurile pot da o cistită hemoragică foarte zgomotoasă), fungi (în special Candida) sau unele microorganisme speciale: chlamydii, mycoplasme, bacilul tuberculos etc., ceea ce îngreunează precizarea diagnosticului. În 95% din cazuri, infecţia se propagă ascendent, de la nivelul uretrei.

În restul cazurilor este o diseminare pe cale sangvină, de la un focar din orga¬nism. În cele mai multe cazuri este vorba de enterobacterii, adică germeni care se găsesc în propriul colon, unde sunt absolut inofensive, eliminându-se prin scaun. Astfel, ele se vor găsi din abundenţă în zona anală şi perineală, de unde pot ajunge în uretră, activitatea sexuală jucând un rol important în acest sens.

În 75% din cazuri, este Escherichia coli, în rest depistându-se Klebsiella, enterococi (un tip de streptococci), Proteus, Pseudomonas, stafilococi. Bolile cu transmitere sexuală pot determina şi ele infecţii urinare joase, atât la femei, cât şi la bărbaţi, cu afectarea concomitentă a aparatului genital. Cel mai frecvent sunt implicate chlamydii, gonococi, mycoplasme, ureaplasme etc.

EVITAŢI PRODUSELE DE IGIENĂ LOCALĂ
Femeile sunt mai expuse la infecţii din cauza unor detalii anatomice defavo¬rabile (au uretra mai scurtă, mai aproape de anus, perineul, de asemenea, mai scurt). Folosirea unor produse de igienă locală (pudră, spray, gel de duş) sau cu rol contraceptiv (diafragma, spermicide) poate avea un rol negativ, prin fenomene de iritaţie locală, ce scad rezistenţa mucoasei sau prin distrugerea florei locale, ceea ce permite înmulţirea coloniilor de coli migrate din intestin.

Activitatea sexuală intensă favorizează, de asemenea, introducerea germenilor în uretră. Modificările asociate sarcinii şi menopauzei joacă, de asemenea, un rol. De exemplu, la menopauză, mucoasele se fragilizează din cauza scăderii estrogenului. Aproximativ 5%-10% din sarcini sunt complicate de infecţii urinare, din cauza factorilor hormonali şi mecanici (generaţi de presiunea exercitată de uterul mărit), care stânjeneşte fluxul urinar.

Astfel, pericolul ascensiunii germenilor spre rinichi este mai mare decât în celelalte cazuri. Din păcate, deseori, prezenţa germenilor este silenţioasă, ei neputând fi depistaţi decât prin analizele de urină. De aceea, repetarea acestor teste pe parcursul sarcinii este foarte importantă. Netratate adecvat, infecţiile urinare, la gravide, se pot solda cu naştere prematură sau greutate mică a fătului.

FACTORI FAVORIZANŢI
Există şi factori de risc ce afectează ambele sexe. Un exemplu este prezenţa de anomalii anatomice congenitale, care favorizează refluxul vezico-renal, întâlnit la 40% din copiii cu infecţii urinare. De asemenea, calculii renali cu diverse compoziţii sau localizări creează un obstacol care stânjeneşte fluxul urinar.

La bărbaţi, mărirea de volum a prostatei (indiferent de etiologie) şi trenanţele, greu curabilele infecţii ale acesteia (prostatite) sunt principalii factori favorizanţi. În alte cazuri, sunt incriminate: prezenţa unui cateter urinar, imunitatea scăzută a organismului (în diabet zaharat, cancere, tratamente imunosupresoare etc., igiena locală necores¬punzătoare, folosirea necontrolată a antibioticelor etc.).

ATENŢIE LA SEMNE!
Simptomatologia este, uneori, marcantă, zgomotoasă, dar, alteori, vagă şi nespeci¬fică, ceea ce nu înseamnă că ignorarea ei este lipsită de pericole. În cistite apare: durere în zona inferioară a abdomenului, senzaţie de presiune pelvină, urinare frecventă, dureroasă, însoţită de senzaţia de urinare urgentă şi nicturie (urinare în timpul nopţii). Dacă apare febra, aceasta este joasă. Urina poate fi roşie (hematurie) sau tulbure, cu miros pătrunzător.

În uretrite, simptomul marcant este senzaţia de arsură la urinare, cu disurie şi secreţie uretrală. Secreţia este mai evidentă la bărbaţi, poate fi gălbuie, groasă, abundentă sau albicioasă, mucoasă, fiind mai notabilă dimineaţa la sculare. Infecţiile înalte se manifestă prin dureri în partea laterală a abdomenului sau în spate, cu febră, frisoane, greaţă, vărsături. La acestea se pot adăuga urinări frecvente, de mic volum, urgente, cu disurie şi modificări ale aspectului urinei.

Diagnosticul se pune pe baza simptomelor, la care se adaugă rezultatele examenului sumar de urină şi, pentru precizie, urocultură. În formele recidivante, se va indica un consult la medicul urolog şi ginecolog, precum şi unele investigaţii suplimentare: ecografie abdominală şi pelvină, cistoscopie, pielografie (metodă radiologică de examinare a sistemului urinar) sau, eventual, tomografie compute¬rizată.

TRATAMENTUL
Tratamentul se face cu antibiotice, administrate în funcţie de forma de boală, pe cale orală sau injectabilă. Este foarte important să urmaţi corect tratamentul, în dozele şi pe durata stabilite de medic şi să reveniţi ulterior la control. La nevoie, se folosesc şi analgezice. Femeile gravide trebuie să urmeze atent tratamentul, fără ezitări, deoarece există suficiente antibiotice care pot fi admi¬nistrate fără pro¬bleme în timpul sarcinii. Femeile la menopauză pot folosi produse locale cu estrogen pentru prevenirea recurenţelor.

Este important să vă hidrataţi bine, să beţi apă, ceaiuri, dar fără alcool, cafea, condimente, sucuri cu cofeină sau citrice (care au un efect iritant). Pentru ameliorarea durerilor, aplicaţi sticle cu apă caldă sau o pătură electrică pe abdomen.
SIMPTOME
La femei pre¬domi¬nă simptomele de cistită, pe când la bărbaţi cele de uretrită. La bă¬trâni, de multe ori, nu apar simptomele caracteristice, doar febră, alterarea stării ge¬nerale şi tulburări de comportament, confuzie, delir, ceea ce îngreunează precizarea diagnosticului. La nou-născuţi, infecţiile urinare se manifestă prin febră, scăderea apetitului, întâr¬zieri în creştere, letargie, diaree. La copiii mici (până la 2 ani) apar febra, tulburări gastro-intestinale (vărsături, diaree, durere abdominală, scăderea poftei de mâncare) şi, uneori, modi¬ficări ale urinei.
La copiii peste 2 ani, apar simptome mai evidente: durere în zona inferioară a abdomenului, disurie (dureri la urinare), uri¬nări frecvente, cu nevoie urgentă de a urina sau enurezis (urinare involun¬tară în timpul somnului).
PE LOCUL DOI
Infecţiile urinare nu sunt doar frecvente, incomode şi recidivante. Ele sunt, de asemenea, polimorfe, înşelătoare, aducătoare de posibile complicaţii, atacând fără discriminări legate de vârstă sau sex. Infecţiile urinare se situează pe locul doi ca frecvenţă în rândul infecţiilor, după cele respiratorii. Se consideră că 10%-15% din bărbaţi şi 40%-50% din femei au avut un astfel de episod în decursul vieţii. La femei, situaţia este şi mai complexă: aproximativ 20% din bolnave vor repeta episodul în decurs de un an, iar dintre acestea, 30% le vor experimenta periodic.
După trei asemenea recidive, este foarte posibil să apară noi astfel de episoade, dacă nu se iau măsuri adecvate. În mod evident, infecţiile sunt mult mai frecvente la femei. Acest lucru este, însă, valabil până la 50 de ani, când, din cauza măririi de volum a prostatei, bărbaţii devin mai vulnerabili.
IGIENA INTIMĂ
Pentru prevenirea infecţiilor urinare, hidrataţi-vă corespunzător în fiecare zi, pentru a asigura un flux urinar consistent. Men¬ţi¬neţi o igienă riguroasă a zonei şi evitaţi constipaţia. Urinaţi complet, fără a temporiza, ori de câte ori simţiţi nevoia. După actul sexual, este bine să urinaţi imediat, pentru spălarea căii urinare. Înainte şi după sex, zona genito-anală trebuie bine spălată. Duşul este de preferat băilor în cadă.
La femei, după folosirea toa¬letei, şter¬gerea zonei trebuie să se facă atent, întotdea¬una din faţă în spate. Tampoanele igienice trebuie schimbate des. Nu folosiţi spray, pudră, gel de duş în zona genitală şi evitaţi folosirea diafragmei şi a spermicidelor. În cazul in¬fecţiilor recurente, me¬dicul vă poate prescrie un tratament preventiv cu antibiotice, luat zilnic sau la două zile (seara la culcare, în doze mici) sau după un act sexual.