Vizitatori online

Invisible

luni, 5 iulie 2010

Ciorba munteneasca de pui

Aceasta reteta am invatat-o de la mama si este (cum altfel) mostenire de familie. Nu mai spun ca este foarte gustoasa si nu lipseste din frigider aproape niciodata. Avem nevoie de:
1. 1 pui de 1 kg.
2. legume diverse (2 cepe (daca aveti - verde, daca nu, merge oricum), 1 ardei, 2 cartofi, 1 dovlecel, 3 rosii, 1 morcov, telina)
3. 1-2 litri de bors (depinde cat este de acru, deci folositi dupa gust)
4. taitei de casa (din 1 ou si 1 galbenus plus faina si sare, albusul batandu-l la finalul ciorbei)
5. 1 legatura de patrunjel si una de leustean (merge si uscat).


Puiul se spala bine si se portioneaza, punandu-l la fiert in 2-3 litri de apa. Se spumeaza pana ce ramane supa curata si se adauga legumele (taiate cubulete iar radacinoasele date pe razatoare).


Pana se fierb legumele, se face taitelul astfel: oul se amesteca cu un praf de sare si faina cat cuprinde, pana se formeaza un aluat omogen, putin tare. Se intinde o foaie subtire, care se taie in mai multe fasii. Acestea se suprapun si apoi se ruleaza. Pe un fund de lemn se feliaza taiteii, cat mai subtiri. Se lasa la uscat.




Dupa ce s-au fiert legumele, se adauga borsul (fier sau nefiert in prealabil, eu am incercat ambele variante si nu vad mari diferente). Cand ciorba da iar in fiert, se adauga taiteii, care trebuiesc scuturati bine de surplusul de faina (cu ajutorul unei site).

Taiteii fierb foarte repede, in 3-4 minute. Adaugati sare la ciorba si stingeti focul. Se bate albusul ramas si se adauga in ciorba (se poate drege si cu smantana, dupa gust). Se presara verdeata si.....pofta mare! Te scoala de pe boala, nu alta!


P.S. - acelasi preparat poate iesi o supa de pui excelenta, daca renuntam la bors. Oricum, zeama de pui este tot foarte buna!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu