Vizitatori online

Invisible

luni, 27 septembrie 2010

Gogosi pufoase, ca la mama acasa



De când mă ştiu nu am reuşit să fac cu mânuţele mele nişte gogoşi pufoase şi comestibile. Am avut câteva tentative dar am lăsat-o baltă deoarece mi-au ieşit nişte ghiulele de puteai să spargi geamurile cu ele. Complet dezamăgită, am abandonat ideea de a mai încerca aşa ceva, deşi mereu am tânjit după gogoşile bunicii mele, care erau cele mai bune gogoşi pe care le-am mâncat vreodată şi care mi-au încântat copilăria. Ei bine, am reuşit să îmi depăşesc acest complex de inferioritate în urmă cu câteva zile când am încercat să fac gogoşi la maşina de făcut pâine, care şi-a făcut din plin datoria şi mi-a frământat o frumuseţe de aluat din care au ieşit o minunăţie de gogoşi. Am fost lăudată şi m-am simţit extraordinar, deşi nu am niciun merit aici decât acela de a măsura bine ingredientele. În fine, succesul m-a reconfortat psihic, aşa că recomand şi altora să repete experienţa, pentru că nu vor regreta deloc!

Reţeta acestor delicioase gogoşi este reteta de "Gogosi aromate" de pe www. gourmandine.ro, căreia îi mulţumesc din suflet pe această cale.

Avem nevoie de:
1. 125ml apa calduta
2. 125ml lapte caldut
3. 60g unt topit
4. 3 galbenusuri
5. 100g zahar tos
6. 2 pliculete zahar vanilinat Dr. Qetker
7. coaja rasa de la o lamaie
8. 1 pliculet drojdie uscata Dr. Qetker
9. 500-600 g faina (reţeta originală prevede 500 g făină, însă am costatat că această cantitate este insuficientă, aluatul ieşind prea moale)
10. 1 lingurita sare.


Mod de preparare:
Eu, bineînţeles, am obţinut aluatul în urma eforturilor maşinii de facut paine (aşadar nu am niciunmerit aici!). Am pus ingredientele - aşa cum prevede reţeta - în cuvă în ordinea următoare: apa calduţă, laptele călduţ, untul topit în prealabil în cuptorul cu microunde (atenţie! untul nu trebuie sa fie fierbinte!), gălbenuşurile, zahărul tos, pliculeţele de zahăr vanilinat, coaja rasă de la o lămâie, pliculeţul de drojdie uscată, făina şi sarea. Am lasat la frământat şi dospit aproximativ 1 ora şi 30 minute. Daca aluatul nu creşte în acest timp, puteţi să îl mai lăsaţi la crescut, la loc cald, câteva zeci de minute.

După ce scoatem aluatul, îl întindem pe o planşetă acoperită cu făină, într-o foaie de aproximativ 1 cm grosime.


Formăm gogoşile cu gura unui pahar şi le mai lăsăm 30 de minute pe masă, pentru a mai creşte (aveţi grijă să fie cald în cameră).

Le prăjim apoi în ulei încins şi le pudrăm cu zahăr! Servim acest deliciu românesc imediat! Nici nu cred că vor rezista prea mult.



Gogoşile mele s-au epuizat în 10 min.




Mai jos vă redau reţeta de pe http://www.gourmandine.ro/ pentru varianta manuală de făcut gogoşi:
Daca nu aveti masina de paine, puteti framanta aluatul cu mana. Puneti ingredientele intr-un castron mai mare in urmatoarea ordine: făina, drojdia, zahărul tos, pliculeţele de zahăr vanilinat, coaja rasă de lămâie, apa calduţă, laptele calduţ, untul topit, gălbenuşurile şi sarea, frământaţi bine aluatul timp de 20 minute, după care îl lăsaţi la dospit acoperit cu un prosop curat, intr-un loc călduţ. Lăsaţi la dospit o ora sau mai mult, daca este nevoie.
După ce aluatul a dospit, procedaţi aşa cum am descris mai sus.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu