Vizitatori online

Invisible

sâmbătă, 21 august 2010

Paine crocanta din faina de grau integral







Acest fel de paine l-am incercat la masina de facut paine, tentata fiind de retetele cuprinse in cartea cu instructiuni a masinii, dar si de ideea de a manca o paine neagra, gustoasa, plina de fibre si de vitamine. Zis si facut! Am cumparat fainurile pe care le cere reteta si am pus masina la treaba. A iesit ceva inedit (nu gasesti o astfel de paine pe piata), crocant si gustos, care a fost pe placul intregii familii. Am gustat si eu (de mai multe ori chiar), care am renuntat la consumul de paine de ceva timp.

Precizez faptul ca aceasta paine se poate face si manual, framantand o coca din ingredientele pe care le voi enumera mai jos, singura diferenta in acest caz constand in aceea ca masina s-a ocupat de asta in locul meu. Ma rog... a si copt-o. Oricum, nimic nu va impiedica sa incercati acasa aceasta reteta, mai ales ca mirosul de paine coapta este divin.
Pentru o paine de 1 kg, am avut nevoie de:
1. 350 ml apa
2. 2 linguri ulei (de masline sau orice fel)
3. 2 lingurite de sare
4. 2 linguri miere sau zahar
5. Urmatorul amestec de faina: 130 g faina neagra de grau, 130 g faina de secara, 300 g faina alba
6. 1 lingurita si jumatate drojdie uscata.

Cu masina este simplu: introducem in cuva aparatului ingredientele in ordinea enumerata mai sus, cautam programul special pentru paine din faina integrala, dam drumul masinii si asteptam cam patru ore sa fabrice painea.

Daca nu folosim masina speciala, procedam astfel:
- intr-un castron punem ingredientele in ordinea enumerata anterior, avand grija sa cernem faina si sa o amestecam cu drojdia inainte de a fi adaugata in vas.
- facem un aluat bine legat, pe care il framantam cat putem de vartos. Eu am adaugat si seminte de floarea-soarelui si de susan in compozitia aluatului, pentru un gust mai bun.
- lasam aluatul acoperit cu un prosop la dospit, intr-un loc cald, ferit de curentii de aer, aproximativ 1 ora.
- dupa ce aluatul a crescut frumos, dublandu-si volumul, il rasucim sub forma unei baghete si il asezam intr-o forma unsa si tapetata cu faina.
- introducem aluatul la cuptor, la foc mic spre mediu, cam 50-60 minute.
- cand s-a rumenit frumos painea si trece proba scobitorii, o scoatem de la cuptor si o putem servi in doar cateva minute.

Pofta mare! Sa stiti ca acest efort va va fi rasplatit printr-o mare satisfactie personala, ca ati facut o paine cu mana voastra. Nu este deloc greu!













Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu